marți, 6 decembrie 2016

Axya şi Gyaxya- Logica lucrurilor





   - Bună ziua, tată Axya. Astăzi ţi-am adus un om căruia i-am vorbit despre tine. El a vrut să te cunoască, nu dintr-o nevoie de vindecare, ci din curiozitate. A vrut pur şi simplu să cunoască un înţelept. Vrea să-ţi pună o întrebare.

-Tinere, poţi vorbi!, îl îndeamnă fata.

- Înţeleptule, ce este mai important pe lume decât să aduni bani, comori şi putere? Dacă ai un alt fel de răspuns, explică-mi logica.


-         Logica omenească, vrăjită de materie, dragul meu,  este departe de logica sufletului şi a spiritului. Logica concretă care într-adevăr ne creşte şi ne duce mai aproape de bunătatea lui Dumnezeu este IUBIREA. Nu este greşit să fii bogat, este greşit felul în care foloseşti acest lucru. Îţi pot spune însă că, în anumite condiţii, poţi oferi bogăţii materiale în schimbul bogăţiilor spirituale. Cum?! Iubind. Dar iubind cu o iubire nepărtinitoare.
   Să iubeşti tot, să conştientizezi că în jur totul e frumuseţe şi totul te ajută să te corectezi, te şlefuieşte, te duce undeva deasupra logicii obişnuite. În acel moment ţi se deschide o uşă magică şi atunci totul ţi se va părea că este magic. Dacă ajungi în acel punct, toată bogăţia pământului ţi se va părea nesemnificativă...
De-abia atunci poţi percepe cu adevărat frumuseţea, splendoarea şi adevărul din jur.

 Viaţa este o sărbătoare

     De-abia atunci poţi înţelege ce dar minunat este viaţa. Este o sărbătoare. O ocazie unică în care diamantul are şansa să fie şlefuit aşa încât să strălucească orbitor pentru cei ce încă mai orbecăie în inima materiei. E o nebunie să doreşti  doar să acumulezi bunuri materiale şi bani pentru orgoliul propriu şi pentru plăcerea de a te simţi puternic în faţa celor care nu au reuşit cât tine. Pe aceştia din urmă, voi îi numiţi rataţi. Când umiliţi pe cineva în felul acesta, nu faceţi decât să rostiţi cu gura voastră cine sunteţi voi.

  Cei care acţionează astfel se simt stăpâni, le place să poruncească şi să-i calce pe alţii în picioare doar pentru că au bani. Ei nu înţeleg că banii reprezintă un instrument în slujba binelui sau răului. Depinde în ce direcţie îi foloseşti.

Foarfeca destinului

   Într-o zi, acest orgoliu nemăsurat va fi tăiat cu FOARFECA DESTINULUI, prin pierderea acestor bani sau, mai rău, prin pierderea sănătăţii persoanei care se crede stăpân sau a celor dragi lui.

  Şi atunci, ajungi la vorbele lui Solomon care spune că totul este deşertăciune. Iar când vezi că nu stă nimeni lângă tine decât dacă-l cumperi cu bani, este un semn că trebuie să-ţi schimbi percepţia asupra oamenilor şi a vieţii.

  Îţi cumperi prietenii cu bani şi faci ce vrei din ei, făcându-ţi-i sclavi. Tu îţi arăţi caracterul mizerabil fără nicio problemă, iar ei te suportă pentru bani. Ei ştiu de fapt cine eşti, dar au nevoie de acei bănuţi pentru familiile lor.

    Tu crezi că, la adăpostul banilor, poţi călca în picioare şi umili pe oricine, crezându-te un dumnezeu. De fapt, prin atitudinea ta îţi pregăteşti viitorul . Căci există o lege nescrisă care spune că  ceea ce dai aia primeşti.

Nu poţi sădi spini şi să culegi portocale!

    În ziua în care acestor oameni nu le vei mai da bani ca să le cumperi tăcerea, ei se vor uni împotriva ta. Atunci va veni vremea când ei vor vorbi, iar tu vei tăcea.
  Te vor scuipa în faţă şi nu se vor sfii să-ţi arate dispreţul, căci asta ai sădit în inimile lor. Nu poţi semăna spini şi să te aştepţi să culegi portocale sau struguri! Fiecare sămânţă va rodi exact principiul care este în ea: bine sau rău.
  Atunci vei începe să te plângi în stânga şi în dreapta şi vei spune tuturor cât de mult bine ai făcut şi iată ce mult rău ţi se întoarce. Uiţi că binele pe care l-ai făcut, l-ai otrăvit cu aroganţa, dorinţa de a fi admirat şi umilinţa pe care le-ai servit-o oamenilor.
    Dacă ai ajuns în acest punct, durerea fizică ţi se va părea un cadou, o binecuvântare, o uşă care ţi se deschide spre cer.



-Înţeleptule, cred că eşti nebun. Vorbeşti despre lucruri care nu au logică!


Georgeta



joi, 1 decembrie 2016

Axya şi Gyaxya – Care sunt comorile vieţii ?



  

Ai viaţa pe care o meriţi 




    Înţeleptul Axya, care trăieşte în pădurile Axyei, a crescut până la vârsta de 15 ani o fată căreia i-a pus numele Gyaxya. El a găsit copilul în inima pădurii. Plângea. Inima nu l-a lăsat indiferent. A considerat că Destinul i-a scos copilul abia născut în cale. Aşa că l-a luat acasă.   
   După ce fata a crescut, într-o seară, înţeleptul a avut un vis, în care un personaj îmbrăcat în alb, îi mulţumea pentru grija faţă de copil. Personajul misterios i-a mai spus că  misiunea i s-a încheiat şi că fata va trebui să plece în lume, fiindcă are o misiune divină de îndeplinit. A condus fata până la marginea pădurii şi  i-a arătat o potecă pe care va trebui să meargă. La despărţire, înţeleptul i-a dăruit fetei o floare de liliac din aur transparent. Atunci când va dori să-l vadă, fata va  trebui să pună floarea în mijlocul frunţii, iar ea  se va afla imediat în casa în care a copilărit.
     Într-una din zile, copila, lovindu-se de o mulţime de probleme omeneşti, a venit să-şi viziteze protectorul. S-au bucurat, s-au îmbrăţişat aşa cum o fac taţii cu copiii lor, după care Gyaxya l-a întrebat:


-         Tată Axya,  spune-mi ce este viaţa, ce contează mai mult şi ce contează mai puţin trăind-o?
-         Cât de trecătoare este viaţa asta îmbrăcată în materie, copila mea! Când ne-am născut, nu aveam nimic, iar când vom pleca, vom lua comorile pe care le-am strâns pe această planetă.
-         Despre ce fel de comori vorbeşti, înţeleptule?
-         Comorile despre care vorbesc eu sunt cele pe care hoţii nu le pot fura şi nici moliile nu le pot roade. Ele sunt comori spirituale, care nu au preţ în banii oamenilor. Ele nu se pot cumpăra sau vinde, iar cine le strânge o face cu mari sacrificii.
-         Povesteşte-mi mai pe înţelesul meu, tată Axya. De când am plecat în lume,  am văzut doar comori pământeşti  care generează invidie şi ură. Uneori, oamenii ucid pentru aceste comori. Nu ştiu de ce m-ai trimis în lumea aceasta, căci eu mă simt străină în ea. Este un loc în care nu aş vrea să fiu, un loc în care iubirea se măsoară în bani. Acest lucru mă ucide. Mi-e teamă ca nu cumva să-mi pierd iubirea cu care am fost înzestrată, pe iubirea oamenilor. M-aş simţi ca un vas  gol. Învaţă-mă să  supravieţuiesc într-o astfel de lume!
-         Comorile pe care le vom lua cu noi, multe sau puţine, sunt rezultatele faptelor bune sau rele pe care le-am făcut, gândurile bune sau rele pe care le-am emis, iubirea sau ura cu care am trăit. După cum vezi, dragă Gyaxya, comorile noastre ne pot lumina sau întuneca. Şi da, ar fi o tragedie dacă ţi-ai pierde iubirea  ascunsă în piept.
-         Mai spune-mi despre oameni. Ca să trăiesc între ei, trebuie să ştiu mai multe…
-         Cum spuneam, copilă, tot ceea ce facem sau gândim se aşează pe trup şi mai ales pe suflet. N-ai văzut niciodată o fiinţă frumoasă fizic în preajma căreia te trec fiorii? Acum, oamenii şi-au inventat măşti nenumărate din cele mai rafinate.Cu ajutorul banilor pot să pară ceea ce nu sunt. Există în lume o carte numită Portretul lui Dorian Gray, scrisă de un bărbat pe nume Oscar Wilde.  Să o citeşti, căci s-ar putea să înveţi multe de acolo.
-         Am să o citesc, tată Axya, dacă tu crezi că îmi este de folos. Dar spune-mi, de ce oamenii îşi pun piedici unii altora? De ce aleargă după funcţii înalte şi onoruri dacă acestea le distrug sufletele?
-         Cum spuneam, copila mea, vom lua cu noi rezultatul faptelor noastre: dacă am închis sau deschis uşile sau drumurile altora;  toate eforturile pe care le-am făcut în ideea uşurării sau îngreunării vieţii celor din jur; urâţenia sau frumuseţea pe care le-am dat…
-         Am auzit oamenii strigând că Dumnezeu este cel care îi judecă. Aşa este?
-         Dumnezeu nu ne judecă, faptele noastre ne judecă! Bolile şi necazurile de care ne lovim şi din cauza cărora ne plângem, sunt demonii pe care noi înşine i-am creat. Suntem adormiţi, nu ne dăm seama că răutatea pe care o semănăm, în final ne distruge. Apoi ne plângem că viaţa ne e amară.
-         De ce, atunci când îmi vorbeşti, te incluzi şi pe tine?
-         Înainte să mă retrag din lume, am trăit în ea. Am învăţat pe propria piele că eu însumi pot crea raiul şi iadul în care trăiesc. Am învăţat că ceea ce dau, aia primesc, că atunci când vorbesc despre cineva anume că este o persoană abjectă sau dimpotrivă, frumoasă sufleteşte, de fapt despre mine vorbesc.
-         Am auzit copiii spunând în timp ce se jucau: “cine zice, ăla este!” Mi se pare că au dreptate.
-         Exact. Expresiile, aparent simple, conţin o înţelepciune profundă. Ca om, până nu vei realiza că, de fapt, ai viaţa pe care o meriţi, până nu vei schimba ceva în felul de a trata oamenii, animalele, obiectele - viaţa în general-, te vei scălda în propria mizerie.
-         Foarte interesant, tată Axya. Acum trebuie să plec…

Georgeta  

miercuri, 30 noiembrie 2016

Psiholog într-o clinică de oncologie 3- ultima




A învăţa să trăieşti clipa

   Ce te faci dacă în cabinet îţi vine un pacient ajuns la capătul puterilor, care-ţi strigă în faţă : dumitale îţi convine să dai sfaturi, pentru că nu eşti în locul meu! « Sigur, toţi ajungem la un moment dat la capătul puterilor şi eu înţeleg reacţia aceasta. Le spun întotdeauna că nu sunt nici profesor, nici Dumnezeu, ci un om care se află aici ca să ajute. Dacă vor să mă folosească, sunt aici. Dacă nu, nu este nicio supărare ». Din discuţia cu Roxana îmi dau seama că este foarte greu să înţelegi munca unui psiholog , cu atât mai puţin să aduci vorba de satisfacţii .În fond, nimeni nu este pregătit să moară.De multe ori psihologul trebuie să ţină locul suportului pe care pacientul nu-l are în familie : « În  meseria aceasta nu te poţi preface, spune doctoriţa. Trebuie să pui suflet, altfel nu rezişti. Nu mi se pare un efort deosebit să fac tot ce-mi stă în putere ca să-i ajut. Îmi place s-o fac şi mă declar susţinătorul lor în mod necondiţionat. Vorbesc deschis cu ei despre viaţă şi despre moarte, despre lucruri neterminate. Cel mai important este să te împaci cu tine însuţi, cu lumea şi cu Dumnezeu şi măcar la final să înveţi  a trăi clipa ». 


    Georgeta Istrate

Psiholog într-o clinică de oncologie 2

O intimitate specială

   Pacienţii spun despre Roxana că râd şi plâng împreună cu ea. Uneori vorbele ei  surprind : « dacă viaţa şi-a râs de noi, hai să râdem şi noi de ea ! » A fi psiholog  înseamnă a învăţa de la pacienţi, şi invers.De fapt, ea îi consideră cei mai mari luptători cu viaţa. Şansa de a fi alături de ei este o onoare şi o face din toată inima. Lucrul cu bolnavii de cancer o formează, o întăreşte, o inspiră.  Este un schimb de idei, de experienţă, este ca o lecţie comună: “Principalul este să poţi împărtăşi . Uneori pacienţii îmi cer să-i îmbrăţişez şi astfel, între mine şi ei, se ajunge la o comunicare specială, ceva  doar al nostru. De multe ori ceea ce ne împărtăşim unii altora sunt lucruri pe care nici măcar cei din familie nu le ştiu şi asta ne face să avem un fel de complicitate, o intimitate specială ».S-ar putea spune că munca Roxanei constă în a face operaţii pe cord deschis, că ea încearcă să corecteze reţelele nevăzute ale sufletului, astfel încât drama să se transforme în bucurie.  Un diagnostic de cancer este foarte deprimant. Şi este ceva firesc, mai ales că această boală este asociată cu ceva foarte urât şi definitiv. Cel mai important lucru este să crezi că miracolul este posibil, că dacă ai ajuns pe mâinile unor medici, nu este întâmplător. Trebuie să crezi cu toată fiinţa ta că  Dumnezeu lucrează prin oameni şi să-ţi imaginezi că ai şi primit vindecarea, ca pe un dar de mare preţ.

Iubirea naşte miracole

   Roxana crede că boala îşi are cauza în noi şi de cele mai multe ori egoismul este motorul care conduce spre dezastru.Spune că  trebuie umblat la gândire şi, dacă e nevoie, să acceptăm o întoarcere din drum. Primul lucru care trebuie făcut este a învăţa să ne iubim pe noi înşine.  Boala este provocată de stresul alergării după bani, strângerea de comori, case şi alte lucruri materiale. Acest lucru alungă liniştea sufletească, căci acumulările materiale sunt o formă greşită de a înlocui golul creat de lipsa iubirii. Şi cum să înlocuieşti ceva spiritual cu ceva material, atâta timp cât spiritul este superior trupului?  Cancerele cu cea mai mare incidenţă la ora actuală sunt cele pulmonare, mamare, cancerul de col uterin şi cel de stomac. Fiecare formă de cancer dă anumite reacţii .De exemplu, ce poate face Roxana în cazul unei femei care, din cauza cancerului la plămâni, îşi pierde podoaba capilară? Cum poate să o scoată din întunericul depresiei?  “Soluţionăm împreună în faţa oglinzii.Imaginea de sine trebuie reconstruită, uneori discutăm despre nuanţele băsmăluţelor sau ce fel de perucă se potriveşte.Am avut un caz al unei doamne care a supravieţuit cancerului mamar timp de 25 de ani şi încă mai trăieşte Nu mai avea un sân, era mai mereu prost dispusă, credea că nu mai este femeie şi îi era ruşine să se mai dezbrace în faţa soţului.A trebuit să alegem împreună proteza şi să corectăm gândirea . Cu adevărat boala aceasta este o dramă. De exemplu, un cancer de col uterin duce de cele mai multe ori la divorţ . Nu toţi oamenii au capacitatea de a-i înţelege pe ceilalţi! Când corpul dă semne de oboseală trebuie să te opreşti şi să-l asculţi.În boala aceasta cel mai bun medic este pacientul însuşi. Lecţia care trebuie învăţată ar trebui să aibă titlul « iubirea naşte miracole ! »


Georgeta Istrate

Psiholog într-o clinică de oncologie 1

   

    Ceea ce face ea, seamănă cu pictura unui artist, specialist în răsărituri de soare. Pe fondul unor vieţi în care abundă negrul şi cenuşiul, ea aruncă o pensulă de raze aurii ...

Cea mai nobilă misiune

 Ştie că oricât de greu ar fi, oricât de mult ar vrea cenuşiul să învingă soarele, nu va reuşi. Afirmă cu mâna pe inimă că fericirea în profesie există. Este psiholog la o clinică de oncologie din Târgu Mureş şi se numeşte Roxana Câmpean. Prietenii spun că întotdeauna şi-a dorit să lucreze cu bolnavii de cancer şi că, de când acest vis i s-a împlinit, ea a renăscut ca persoană. Ea însăşi spune că a lucra cu aceşti oameni este cea mai nobilă misiune. Dacă cei mai mulţi dintre noi ne cutremurăm la  auzul cuvântului cancer, care de cele mai multe ori este sinonom cu sfârşitul drumului, ea nu se teme şi nici nu o demoralizează chipurile chinuite de boală ale pacienţilor.Şi cine ar fi mai bun să aline suferinţele oamenilor dacă nu ea? Ea, a cărei mamă i-a fost răpusă de această boală pe vremea când era încă o fetiţă. Ea, care înţelege mai bine ca oricine cât de necruţătoare şi de urâtă este această maladie.A ales să lupte alături de aceşti bolnavi pe un front care morţii îi scapă de sub control: psihicul uman. Căci dacă, în calitate de psiholog, reuşeşti să aduci lumină în vieţile acestor oameni, dacă îi ajuţi să vadă cauza şi le stabilizezi moralul, eşti la un pas de a trăi miracolul.  Acesta se naşte din speranţă şi credinţă .Roxana nu subestimează puterea distrugătoare a cancerului, dar nici puterea vindecătoare a lui Dumenzeu, sau oricum s-ar numi forţa superioară de deasupra noastră.

“Rămâi cu mine!”

  Pentru Roxana, familia ei este alcătuită din pacienţi. Şi cum să refuzi dorinţa unora de a merge la biserică –uneori ultima-,  de a sta pentru câteva minute în faţa lui Dumnezeu şi a-şi deschide sufletul? Oameni care au conştientizat că boala aceasta este poate o greşală din trecut care se cere îndreptată. Când te spovedeşti şi îţi descarci sufletul în faţa unui preot, e ca şi cum te-ai aflaî n genunchi,  într-o sală mare, în faţa tronului Lui Dumnezeu, iar spectatorii ar fi cetele de îngeri. Iar tu,  în emoţia acelei clipe,ţi-ai auzi propriile cuvinte în care ai putea descoperi un adevăr pe care ai refuzat mereu să-l vezi.Poţi să afli, de exemplu, că ai lăsat în lăcaşul inimii, în acel sanctuar al iubirii, să pătrundă un firicel de ură pe care nu l-ai conştientizat şi care a prins rădăcini fără să-ţi dai seama. Şi pentru că eşti o persoană generoasă şi plină de dragoste, acea ură tăcută nu s-a simţit bine acolo şi a luat forma bolii care acum te distruge. Mergând pe această idee, la dorinţa câtorva pacienţi, Roxana hotărăşte să îi conducă la Mănăstirea Recea, aflată la câţiva kilometri de Tîrgu Mureş. Slujba este înălţătoare. Pacienţii cer să se spovedească şi să li se citească Moliftele Sfântului Vasile cel Mare. Pentru Roxana a observa chipurile pacienţilor devine o experienţă unică. Feţele lor par transfigurate sub influenţa rugăciunii,care  stoarce lacrimi sincere de căinţă. O rugăciune strigată, fără să-ţi pese că te mai aude şi altcineva în afară de Dumnezeu.  În fond, dacă totul s-ar termina o dată cu dispariţia fizică, ce rost ar mai avea existenţa omului pe pământ? Roxana rămâne mută la auzul rugăciunii : “Am obosit, Doamne!Nu ştiu de ce m-am îmbolnăvit, poate nu conştientizez în momentul acesta gândul rău care a zămislit în mine, dar Tu ştii şi poţi să ierţi! Nu te văd, nu te aud, dar ştiu că eşti acolo.Te simt zi şi noapte. Rămâi cu mine, te rog! Îmi pun viaţa în mâinile Tale şi accept hotărârea ta.Căci fără tine sunt nimic!”


Georgeta Istrate

marți, 29 noiembrie 2016

Biomedis - sănătate la purtător 4 – ultima



    
 Ţie îţi place să scrii...

   


    După ce mama a plecat în satul ei, am dat un mesaj lui Nicu Ghergu să facem cumva să-i  înapoiez aparatul. Pentru că el nu mi-a răspuns imediat, l-am luat la serviciu, în caz că trece prin zonă, să rezolv imediat. Îl ţineam în geantă, închis în cutiuţa lui. A doua zi,  când am mers la masă, mi-am amintit că aparatul trebuie să stea cât mai aproape de pacient… De ce mi-a venit asta în minte, numai Dumnezeu ştie! Normal că  o idee năstruşnică mi-a răsărit: ce-ar fi ca, până vine terapeutul, să îmi fac un program pe simptomele pe care le am, şi să-l ţin în buzunar în timp ce lucrez?  Zis şi făcut. După ce l-am programat, l-am pus în săculeţul lui şi l-am vârât frumuşel în buzunarul sacoului. În locul cu afecţiunea respectivă pe care pusesem aparatul să lucreze, simţeam anumite vibraţii, o senzaţie plăcută şi un fel de energie care încălzea zona. Nu puteam să uit de aparat, căci senzaţiile pe care le aveam, îmi aminteau că sunt în terapie. Devenisem mai calmă, mai senină, mai încrezătoare în mine, mai sprintenă. Colegii îmi făceau câte o remarcă de genul că arăt bine sau foarte tânără. Era confirmarea că acel aparat este cu adevărat o fabrică de sănătate. M-am îndrăgostit aşa mult de acea minune, că şi noaptea, după ce îl programam, îl ţineam aproape de mine, să lucreze în timp ce dorm. Când Nicu a venit după el, i-am povestit câte probleme de sănătate îmi rezolvasem. Se grăbea, ca de obicei, şi mi-a spus râzând, ca o glumă de copil: “ţie îţi place să scrii, fă un articol despre această experienţă!”

Ce idee excelentă!

Georgeta Istrate


   Vă dau mai jos  un link, lăsându-vă  pe dumneavoastră să citiţi despre aparatul care face cât o fabrică de sănătate şi care are peste 3000 de programe de tratament:






Telefoane: 0766.671.103  sau  021.315.39.79.


Biomedis - sănătate la purtător 3



   



Progrese notabile

        Mă aşteptam ca după câteva zile, Nicu Ghergu să vină după minunea de aparat, mai ales că îmi mărturisise că l-a împrumutat de la un prieten, special pentru mine. Dar nu a venit. Aştepta probabil să am progrese semnificative, apoi să-l sun. Poate că a cerut acelui prieten care îî împrumutase aparatul să-l mai păsuiască. Nu ştiu şi nici nu l-am întrebat. Doar m-am bucurat.
    A lucrat aparatul de biorezonanţă pe mama mea vreo trei săptămâni, timp în care a făcut progrese notabile. Este adevărat că, în acelaşi timp, îi făceam masaje, îi administram calciu şi nişte medicamente pe bază de  plante, de la Plafar. Prinsese culoare în obraji şi uneori depănam amintiri din copilărie,  să văd dacă boala i-a  afectat mintea în vreun fel. În unele momente plângea, căci unele amintiri sunt dureroase. Câteodată râdea, mai ales de năzbâtiile pe care le făceam când eram mică. Cert este că mama începuse să meargă cu cadrul, cu bastonul şi uneori, de mână cu mine.  Mânca singură, căci mâna care o durea se vindeca din zi în zi, ca să nu mai spun că acum se cerea la toaletă. Nu-mi venea să cred că reuşisem. În fiecare zi eram recunoscătoare lui Dumnezeu că nu m-a lăsat să cad, ci mi-a ridicat mama de pe patul de suferinţă şi pe mine o dată cu ea. Nu pot să spun că era perfect, dar la o vârstă, când toată lumea crede că vei muri cu pampersul pe tine, când vine preotul să te spovedească şi să te împărtăşească, cine ar mai crede că te poţi ridica în ciuda tuturor aparenţelor? Mi-a venit în minte o propoziţie din Biblie care spune că puterea lui Dumnezeu se arată în slăbiciune…

Georgeta Istrate

Vă dau mai jos  un link, lăsându-vă  pe dumneavoastră să citiţi despre aparatul care face cât o fabrică de sănătate şi care are peste 3000 de programe de tratament:






Telefoane: 0766.671.103  sau  021.315.39.79