Remember: Dumitru Ioan Branc și învățăturile sale 3



Când trăia printre noi,Dumitru Ioan Branc spunea  că este un învăţător al Noii Energii  şi că tot ceea ce predă a trecut prin experienţă proprie…

Primul instrument: eliberările

   Înainte de toate, în cursul său, Mitruţ face eliberările. Este neapărată nevoie să scapi de toate fricile şi angoasele, de toate bolile din corp, toate karmele de la Facere şi până în prezent, adică tot ceea ce te împiedică să fii fericit. Merge prin sală şi rosteşte clar şi cu voce tare, iar cursanţii repetă în gând: “Eliberez toate fricile din mine: frica de viitor, de sărăcie, de critică,de boală, de moarte, de fenomenele naturii,de singurătate, de examene, de blesteme şi vrăji (…). Eliberez toate energiile înţepenite din mine, din toate părţile corpului meu, din cap, din creier, din dinţi, din ochi, din urechi, din gât, din toate organele interne (…) Eliberez toate stările de inferioritate, energiile malefice, ataşamentele,toate regretele trecutului, toate legăturile până la al şaptelea neam…” Învăţătorul afirmă că toate energiile negative care blochează fiinţa umană sunt energii care vor să plece de la noi,  mai mult decât vrem noi să scăpăm de ele.

Curierii, fiinţe de lumină

  În cursurile pe care le predă vorbeşte despre nişte fiinţe de lumină în corpuri imateriale  numite curieri. Aceştia pot rezolva orice problemă, de orice natură, dacă cererea este făcută cu dăruire şi încredere : “Vă spuneam că în Noua Energie  nu trebuie să alergaţi ca în Vechea Energie, după una-alta. În Noua Energie totul vă vine ca pe tavă, şi una din posibilităţi este folosirea curierilor. Lucraţi cu ei! Niciodată, dar niciodată, să nu aveţi pic de îndoială în ceea ce cereţi. Aceeaşi cantitate de energie este folosită şi să fii bogat, şi să fii sărac; şi să fii sănătos, şi să fii bolnav. Alege, te rog frumos, sănătatea şi bogăţia! Acum eşti în afara karmelor, nu mai ai nimic de plătit, dar dacă tu alegi să-ţi trăieşti viaţa în chinuri, durere şi suferinţă, Divinitatea nu este de acord cu tine, dar te acceptă aşa cum eşti…” După părerea lui Mitruţ expresia “ nu pot” este o comandă pentru curieri şi este luată ca atare. Dacă însă mentalitatea ta este una de învingător, atunci aceste fiinţe de lumină te conduc spre victorie. Povesteşte că i s-a întâmplat să aibă cursanţi care se plângeau că le merge prost. Ei nu folosiseră curierii: “nu ai cum să mănânci dacă nu introduci mâncarea în gură ; nu poţi să bei dacă nu umpli paharul şi să-l duci la gură…”


Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

La psiholog. De vorbă cu Florentina: Forța cuvintelor stă în emoția rostirii

  - Cât de importante sunt cuvintele? Care este puterea lor?   -   Cuvintele se formează în interiorul nostru. Limbajul este un rezult...