Între normalitate şi stagnare
La un an şi patru luni, Teodor
începe să descopere lumea cu propriile picioare. Uneori căderea este
inevitabilă. Lucrând cu copilul zi de zi, Elena descoperă că inteligenţa lui este
mai slabă şi că saltul se face treptat, uneori stagnează sau chiar regresează.Copilul
ei are nevoie de mai mult timp ca să proceseze informaţia, percepe mai greu,
priveşte mai mult un obiect până să dea
un răspuns.În schimb, baia îl distrează teribil. Datorită acestei descoperiri,
Elena hotărăşte să îmbine utilul cu plăcutul adăugând şi gimnastica în apă.Băiatul
aleargă singur spre satisfacţia familiei.Cu toate acestea el are un mers mai greoi faţă de ceilalţi copii şi
cade mai uşor. Din experienţa de zi cu zi, Elena îşi dă seama că este mai
sensibil la răceală şi că febra, ochii sticloşi şi respiraţia greoaie îi modifică
activitatea.Uneori, din cauza durerii în gât, nu poate mânca.Sunt momente când progresul
devine prea lent. Dezvoltarea lui oscilează între normalitate şi stagnare.
Boala se manifestă diferit de la o persoană la alta, cu un ritm propriu de
dezvoltare, păstrând totuşi caracteristicile de bază.Alimentaţia trebuie să fie
una raţională pentru că unul din inconvenientele acestei boli este predispoziţia
la obezitate.Pe lângă medicamentele care îi susţin celula nervoasă, copilul
urmează un program de gimnastică bine stabilit. Plimbările zilnice în parc
devin obligatorii, este ajutat să mănânce, să prindă jucăriile cu mânuţa sau să
pedaleze ca să-şi întărească musculatura picioarelor. Este prietenos cu
ceilalţi copii, zâmbeşte tuturor, iar alergarea după câinii şi pisicile din
parc devine o distracţie.
Terapie prin joc
Teodor are platfus la tălpi iar
mersul legănat, uşor nesigur, o
determină pe Elena să ceară ajutorul
unui profesor de sport specializat în afecţiuni motorii. În acelaşi timp,
socializarea copilului nu este neglijată. În afara plimbărilor în parc sau mersul
cu mama la magazin, este dus la munte şi la mare. ”Fiul meu se dezvoltă
armonios, nu are malformaţii sau alte deficienţe.Auzul îi este fin iar
strabismul de la ochi este corectat cu ajutorul ochelarilor.Are probleme de
pronunţie şi vorbeşte uneori prea repede”. Elena începe să facă terapie prin
joc folosindu-se de imagini colorate, cartonaşe cu simboluri (plante, animale),
jucării care se îmbină în diverse forme.
Repetă cu el zilnic anumite propoziţii, îi spune poveşti, desenează împreună
sau se joacă cu mingea.Lecţiile durează între 30 de minute şi o oră.Uneori
copilul se plictiseşte prea repede. Pentru el,
forma permanentă a procesului de recuperare este jocul. Lecţiile
zilnice, exerciţiile sunt privite ca un joc.Înainte de începerea lecţiilor,
Teodor îşi antrenează toate jucăriile începând cu păpuşile, ursuleţii,
căţeluşii , le aşează în semicerc şi astfel începe “joaca”. Când copilul se
supără pe neaşteptate, are o atitudine de renunţare la lecţii şi atunci Elena
inventează pe loc o modalitate de a-l face să râdă sau îi dă o recompensă.
Acestea două au darul de a-l înveseli şi a-l umple de energie. Uneori nu vrea
să colaboreze deloc şi dacă Elena insistă, devine nervos. Alteori oboseşte prea
repede şi atunci mama întrerupe acivitatea temporar.”oricât de mult lucrez cu
el, nu poate pe moment ră reproducă tot, însă le înmagazinează în memorie şi,
când mă aştept mai puţin, le spune.” În unele dăţi copilul se face greu înţeles.El are o idee a
ceea ce vrea să spună, dar nu-şi găseşte cuvintele potrivite.Pronunţia este
adesea precară şi telegrafică.Din cauza sindromului, răspunde mai greu la
întrebări.Un rol important în dezvoltarea lui o au semnele în timpul vorbirii
ce conduc la o creştere semnificativă a vocabularului.
Georgeta Istrate
-va urma-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu