Plantele au o putere de vindecare miraculoasă , partea I


   În viaţa ei, inima se află înaintea raţiunii.Niciodată nu ar lua decizii împotriva propriului suflet.Consideră că ceea ce simte, chiar dacă presupune anumite riscuri, este chiar vocea Lui Dumnezeu.Iar aceasta nu a dezamăgit-o niciodată!

     


    Când am văzut-o pentru prima oară pe dr. Cristina Pavel,tocmai  ieşise în curte să conducă doi pacienţi .Le dădea ultimele sfaturi, îi asigura că totul va fi bine şi că ei trebuiau doar să alunge teama. Mai mult decât cuvintele, timbrul cald al vocii ei mi se părea o muzică pentru suflet.

Fascinaţia cunoaşterii
 
     În cabinet, cei patru pereţi zugrăviţi în roşu, albastru, verde şi galben te obligă să simţi vibraţia vindecătoare a culorilor încă din prima clipă... Se numeşte Cristina Pavel şi este  specialist în medicină de familie, competenţă în api-fitoterapie, acupunctură şi homeopatie…S-a născut la Iaşi, acolo unde izvoare fermecate ţes poveşti de iubire începând cu scânteierea primei stele pe cerul nopţii. Probabil că un astfel de izvor de iubire a început să curgă spre inima ei şi a uitat să se mai oprească … Încă din copilărie avea o sensibilitate ce-i dădea senzaţia că este vulnerabilă şi asta o împiedica să valorifice lucrurile la potenţialul maxim. Atunci se refugia în camera ei, unde citea nestingherită. Ce fel de cărţi ?!... Chiar dacă este o fiinţă sentimentală, nu a suflat nimic despre vreo carte de poezii sau vreun roman de dragoste. Fascinaţia totală era pentru cunoaştere, mai ales în domeniul fiinţei umane. Când s-a pus problema că trebuie să urmeze o facultate, le-a spus părinţilor că vrea să se facă doctoriţă. Şi mai avea o dorinţă: “voiam să fiu independentă, să aplic cunoştinţele pe care mi le însuşeam aşa cum simţeam eu că e mai bine, nu cum mi-ar fi dictat nu ştiu care şef de clinică”.

” Primum non nocere”

     Cu toate că medicina era o provocare, simţea că menirea ei este de a ajuta oamenii altfel. Simţea că medicina alopată poate ajuta doar până la un anumit punct: “Nu-mi plăcea cum este privit pacientul,faptul că medicul nu are timp să discute cu tine, că nu se pune accent pe latura psihologică, sufletească.Totul părea foarte mecanic.Este adevărat, există aparate care funcţionează, dar, dincolo de toate astea, există omul, un tot unitar şi mai există... sufletul. El trebuie avut în vedere în primul rând”. S-a gândit că nu ar vrea să fie medicul unui aparat şi implicit al unui organ, i se părea chiar inuman. Propriul ei suflet căuta o posibilitate în care omul să nu fie privit ca un robot. Da, medicina alopată este necesară, însă îi lipseşte adesea capacitatea de a vedea întregul, fiinţa umană în ansamblul său. Acele aparate folosite de medicina alopată sunt extraordinar de performante şi pot să arate precis ce boală există în corpul unui om, dar tot ele pot să dea verdicte înfricoşătoare, fără să ţină seama de potenţialul de vindecare al fiecărui organism în parte, al fiecărui suflet. Apoi, există situaţii în care se începe un tratament cu metodele cele mai dure, mai invazive, se fac intervenţii chirurgicale cu extirpări de organe, înainte de a se încerca prin mijloace mai blânde rezolvarea unei probleme de sănătate. Şi astfel, viaţa unui om poate fi bulversată total. În plus există un fel de indiferenţă faţă de om, căruia nu i se explică nimic despre boala lui sau de ce se procedează într-un anumit fel... 
Cristina Pavel se punea deseori în locul bolnavilor...Nu! Acele cuvinte ale lui  Hipocrat: ” primum non nocere” -  în primul rând să nu faci rău, îi răsună în minte ca un clopot.  Măcinată de astfel de gânduri, Cristina face o înţelegere nescrisă cu viaţa:”da, medicină, dar în condiţiile mele!”  Voia să fie medicul omului, nu al sistemului. Voia să trateze cu iubire, nu cu răceală. Iar  viaţa a zâmbit aprobator!

Înţelepciunea de a vedea partea bună a lucrurilor

   În facultate, i-a plăcut mult cursul de psihologie, în care învăţai cum să te porţi cu pacientul. A făcut specializarea în medicină de familie, dar, în paralel, a urmat şi cursuri de terapie complementară. A început cu homeopatia apoi, rând pe rând,a avut posibilitatea să studieze toate celelalte terapii din medicina chineză, indiană, cromoterapie, apifitoterapie, aromaterapie, acupunctură, masaj...“ Viaţa mi-a dat tot ce-mi trebuie. În plus, mi-a mai dat înţelepciunea de a vedea numai partea bună a lucrurilor şi capacitatea de a iubi necondiţionat. Fără această iubire, nu aş fi putut să trăiesc. Aş putea spune chiar că asta este satisfacţia mea cea mai mare”. Doctoriţa este de părere că atunci când recomanzi ceva unui pacient, trebuie s-o faci în cunoştinţă de cauză ”dacă se poate, testezi chiar pe tine”. La început, dincolo de problema de sănătate propriu zisă, are o discuţie mai specială cu pacientul - anamneză-  în urma căreia află despre fricile şi emoţiile pe care le acesta are, de mediul în care trăieşte , cum gândeşte şi, într-un final, ea poate depista cauza ce a stat la baza acelei boli. Aplică tratamentul corespunzător în funcţie de gravitatea bolii.Toate acele terapii complementare sau o parte din ele pot conlucra la însănătoşirea bolnavului.Dacă este nevoie de o scanare cu aparatul de biorezonanţă, pentru cei care nu au fost diagnosticaţi, nu stă nicio clipă pe gânduri. Aceasta este o metodă de diagnosticare ce foloseşte un aparat sensibil la rezonanţa magnetică a câmpului energetic uman şi care, ajutat de computer,  poate citi organismul de la A la Z. În urma acestei investigaţii, aparatul propune chiar şi  tratamentul adecvat. În plus, poate să corecteze blocaje energetice cu ajutorul unor oscilaţii electromagnetice de semn opus, realizând astfel armonizarea sau poate chiar  detecta predispoziţiile organismului către anumite boli. Pentru că s-a perfecţionat mai mult pe tratamentul cu plante şi produse apicole, dacă are nevoie de ajutor, nu ezită să-l ceară colegilor specializaţi pe medicina chineză, bowtech sau oricare altă metodă din aceeaşi clinică. Consideră că viaţa unui om trebuie respectată cu sfinţenie şi că  mândria, în astfel de cazuri, nu-şi are rostul.


Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

La psiholog. De vorbă cu Florentina: Forța cuvintelor stă în emoția rostirii

  - Cât de importante sunt cuvintele? Care este puterea lor?   -   Cuvintele se formează în interiorul nostru. Limbajul este un rezult...