Pictorul Murivale Mureşan Vasile – despre luminile şi umbrele vieţii




Ce este moartea? 



 Cum să-ţi spun, e o altă formă … Face o pauză, apoi revine:  îmi vin titluri de astea poetice ... moartea este un fel de lumină a vieţii …

Ce este viaţa? 


 Viaţa?! Un bobârnac  pe care ţi-l dă Dumnezeu! Şi îţi zice: mai ieşi şi tu de acolo … Face din nou o pauză, apoi adaugă:   ştii, când am întrebări din astea ca de televizor,  mă apucă amuzamentul! 


Dacă nu eşti atent…

 Apoi, meditativ, privind undeva sus, adaugă. “ A, râsul cu plânsul sunt întotdeauna legate unul de altul , ca şi viaţa cu moartea . Viaţa e frumoasă când ştii că, dom’le, există moarte…”
    Probabil vede pe chipul meu nedumerire, de aceea  încearcă să-mi explice: “ E foarte greu într-adevăr să gestionezi moartea , dacă nu eşti atent…vai, ce se poate întâmpla! Că depresia este ca un şarpe din ăla care aşteaptă după colt, să atace. Eu am trecut prin stări de depresie. Ştii cum e? Nu te lasă să mai trăieşti! Nu mai vrei să mănânci, nu mai vrei nimic din lumea asta!”











 Ştii ce, măi Murivale…
   

    Şi cum depăşeaţi  o depresie?, îl întreb. “ Am făcut cromoterapie, că nu aveam bani de doctori. Şi mi-am luat satul natal  încă o dată la rost…Se apleacă într-un gest de şoaptă la ureche:  am o grămadă de  fotografii cu satul… Am făcut o expoziţie…deci, nu m-am lăsat până nu am făcut o expoziţie!!! Aşa am alungat depresia! -   făcând o expoziţie la Căminul Artei, etaj-parter, cu satul şi toată familia mea.  Am făcut vreo 500 de portrete, plus  vreo 500 portrete - pictură . Am auzit o voce dintr-asta, care mi-a zis: ştii ce, măi Murivale, ţi-am dat un talent. Vezi că mult nu mai stai… Ia hai, apucă-te şi pictează-ţi familia, tot neamul tău!”
  Zic: cel care vă şopteşte lucrurile astea e ca daimonul lui Socrate? Da, da, da!, aprobă Maestrul. Era o voce dintr-asta, care a venit într-un moment în care  nu ştiam cum să fentez starea aia de depresie.

Anemone, pretext, coexistenţă a limbajelor – o lume magică


    Cum îţi spuneam,  de multe ori noi, artiştii, facem cromoterapie . Eu am pictat anul trecut cam  o  mie de lucrări numai cu anemone . Le aveţi acasă?, îl întreb.  Nu pe toate, am mai vândut din ele.
   Eu insist. Aşa mult vă plac anemonele? Nu, nu! E un pretext! Am avut o mică poveste cu anemonele. Anul trecut era să mor şi am avut nişte anemone, pe care le-am ţinut afară, şi care era cât pe ce să-mi facă flori. A dat frigul şi am zis: a, să le bag înăuntru! Le-am dus la adăpost, dar  s-au perpelit şi  au murit. Cum îţi spuneam, pentru mine, povestea asta cu anemone devine un fel de pretext. Am încercat să fac florile să nu fie în tipul de discurs al lui Luchian , Baba, Ciucurencu ş.a.m.d. Am încercat  să le  adun într-un fel de coexistenţă a limbajelor . Zic, explicaţi-mi un pic termenul de  coexistenţă a limbajelor.   Ei, sunt  mai multe tipuri de limbaje plastice,    adică punct- linie- pată…  asta se foloseşte pe toată lucrarea. Dar tu suprapui o grilă , o tuşă de tip expresionist, foloseşti limbaje din zona artei abstracte …Îl întrerup din nou, căci după cum v-am spus şi în alte postări, nu sunt specialist în artă, sunt doar o admiratoare a artei. Şi întreb:  adică mai multe stiluri puse pe aceeaşi lucrare? Da, exact!  Şi atunci, prin suprapunerea asta, lucrarea devine ceva care aparţine momentului ca tip de expresie.  În pictură, totdeauna e frumos să te laşi în voia amintirilor, a observaţiilor, a trăirii clipei… 

Georgeta Istrate 


Sursa fotografiilor:
https://www.facebook.com/murivale.muresanvasile/photos?lst=1772157760%3A1653452071%3A1521924905&source_ref=pb_friends_tl

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

La psiholog. De vorbă cu Florentina: Forța cuvintelor stă în emoția rostirii

  - Cât de importante sunt cuvintele? Care este puterea lor?   -   Cuvintele se formează în interiorul nostru. Limbajul este un rezult...